............................................................................................................................................................................................................................ Meditatia Isihasta este perla stralucitoare a spiritualității occidentale. Permite pentru oricine o practica obținerea unui miracol: a fi spiritual în mijlocul vietii, a avea pace in suflet indiferent de cat de agitata si dificila ar putea fi viata. SUNTEM IN LUME, DAR NU SUNTEM AI LUMII Aici link-ul pentru INITIERE TEORETICA IN MEDITATIA ISIHASTA ................................................................................................................................................................

De fapt, nu are o importanta foarte mare. Fiecare zi este ziua lui Dumnezeu- pentru cei care cred, iar secretul este sa ne transformam suficient viata si pe noi insine pentru a simti cu adevarat aceasta. Binenteles, o zi pe saptamana este necesara pentru odihna si regenerare. Cu atat mai mult pentru reinnoirea elanului de transformare si aspiratie spirituala…

………………………………………………………………………………………………….

Pasajul din Epistola lui Pavel catre Coloseni (2:16-17) este unul dintre cele mai controversate din Biblie. Biblia este foarte clara în privinta Sabatului (sâmbata, zi libera). Sabatul a fost dat la creerea lumii (Geneza 2:1-3), Isus l-a sustinut (Luca 4:16) iar Pavel l-a recomandat (Faptele Apostolilor 13:42-44). In Epistola lui Pavel catre Coloseni (2:16-17) Pavel afirma: “Nimeni sa nu va judece cu privire la zilele de Sabat care sunt umbra lucrurilor viitoare”.

LEGEA DUMINICALA A IMPARATULUI ROMAN CONSTANTIN CEL MARE
(înlocuirea zilei de Sâmbata cu ziua de Dumineca)

Din timpul apostolilor pâna la imparatul roman Constantin cel Mare, crestinii au serbat Sabatul (sâmbata) ca zi sfânta, in timp ce duminica (prima zi a saptamânii) era privita doar ca o zi de lucru. In anul 321 d.C. Constantin cel Mare a emis o decizie care impunea odihna in prima zi a saptamânii (dumineca) in toate localitatile si orasele, in timp ce oamenilor de la tara li se permitea sa lucreze totusi pamântul. In anul 538 d.C. Conciliul de la Orleans a indepartat si aceasta derogare, impunând dumineca ca zi libera, in timp ce sâmbata devenea o zi de lucru oarecare.

In tot cursul timpului a existat tendinta de a se face diferentierea de ceea ce era evreiesc. Pentru crestinism a fost un proces treptat de trecere de la sâmbata la duminica. Evreii tineau si tin si acum Sabatul sâmbata. Isus a tinut sâmbata si ucenicii sai au tinut sâmbata. Biblia nu vorbeste despre vreo schimbare a zilei de odihna ordonata de Isus. Crestinii au inceput sa foloseasca si duminica ca zi de odihna pentru a aminti de invierea lui Isus (desi nu este vreo indicatie expresa in Biblie). Asa ca au inceput sa tina si sâmbata si duminica. Romanii ii prigoneau pe evrei. Crestinismul se raspândise in tot Imperiul Roman. Unii dintre crestini, ca sa nu fie confundati cu evreii, au preferat sa tina duminica. Acest proces a durat cam vreo 2-3 secole. Probabil ca imparatul Constantin cel Mare a avut in vedere si acest lucru. Dar motivul principal a fost ca sa uneasca pe necrestini si crestini, si apoi sa foloseasca aceasta pentru a-si atinge scopurile politice. Necrestinii au fost crestinati in masa. Ziua Soarelui (Sol Invictus, duminica la necrestini) a fost elementul de legatura. Dar, de-a lungul istoriei au fost mereu crestini care au pastrat Sabatul zilei a saptea.

Legea data de imparatul Constantin la 7 martie 321 cu privire la ziua de odihna suna astfel: “Toti judecatorii, orasenii si meseriasii trebuie sa se odihneasca in venerabila zi a soarelui (Sol invictus). Locuitorii satelor insa pot sa se ocupe liber de cultivarea campului, pentru ca deseori se intampla ca nici o alta zi nu este mai potrivita pentru semanarea grâului in brazde sau pentru plantarea vitei de vie. In felul acesta câstigul dat de providenta cereasca nu trebuie sa se piarda din cauza aceasta”. Originalul latin al acestui text se gaseste in Codex Justiniani.

O EPOCA DE INTUNERIC SPIRITUAL

Dupa intemeierea papalitatii, in mod aproape imperceptibil, obiceiurile necrestinismului si-au croit drumul in biserica crestina. Spiritul de compromis si de conformare cu necrestinismul a fost tinut in frâu pentru un timp de persecutiile crude pe care le-a suferit biserica sub necrestinism. Dar cand persecutia a incetat si crestinismul a intrat in palatele demnitarilor si a imparatilor, el a parasit simplitatea umila a lui Cristos si a apostolilor lui, in schimbul pompei si mandriei preotilor si conducatorilor necrestini; el a inlocuit cerintele divine cu teoriile si traditiile omenesti. Din acel moment fenomenul de coruptie a progresat repede.

Una dintre doctrinele principale ale Catolicismului sustine ca papa este capul vizibil al bisericii universale a lui Cristos, investit cu autoritate suprema peste episcopii si preotii din toata lumea. Mai mult decat atat, papei i-au fost atribuite chiar titlurile Dumnezeirii. A fost numit Domnul Dumnezeu Papa si a fost declarat infailibil. El pretinde inchinarea tuturor oamenilor. Dumnezeu niciodata n-a lasat sa se inteleaga in cuvântul sau ca el a desemnat vreun om sa fie capul bisericii. Doctrina despre suprematia papala se opune direct invataturilor Bibliei. Papa nu poate avea nici o putere peste biserica lui Cristos decat prin uzurpare. Catolicii au acuzat insistent pe protestanti de erezie si de despartire voita de adevarata biserica. Dar aceste acuzatii li se aplica mai degraba lor. Pentru ca papa sa-si poata mentine dominatia asupra oamenilor si pentru a consolida autoritatea uzurpatorului papal, trebuia sa-i impiedice sa cunoasca Scripturile. Biblia ar fi inaltat pe Dumnezeu si ar fi asezat pe oamenii marginiti in adevarata lor pozitie; de aceea adevarurile ei sfinte trebuiau ascunse si suprimate.

Aceasta logica a fost adoptata de Biserica Catolica. Timp de sute de ani raspândirea Bibliei a fost interzisa. Oamenilor le-a fost interzis sa o citeasca sau sa o aiba in casele lor si preoti si prelati neprincipiali interpretau invataturile ei pentru a sustine pretentiile lor. Astfel, papa a ajuns sa fie aproape universal recunoscut ca vicerege al lui Dumnezeu pe pamant, inzestrat cu autoritate peste biserica si stat. Pentru a oferi convertitilor de la necrestinism la crestinism un inlocuitor pentru inchinarea la idoli, si a-i incuraja astfel sa accepte de forma crestinismul, in serviciul crestin de inchinare a fost introdusa treptat inchinarea la icoane si relicve. Decretul unui conciliu a statornicit in cele din urma acest sistem de idolatrie. Pentru a completa aceasta profanare, Roma a scos din Decalog porunca a doua, care interzice inchinarea la chipuri si a impartit porunca a zecea in doua, pentru a pastra numarul de zece. Spiritul de concesie fata de necrestinism a deschis calea pentru o alta desconsiderare a autoritatii cerului.

In primele secole adevaratul Sabat fusese tinut de toti crestinii.

In prima parte a secolului 4 imparatul Constantin cel Mare a emis decretul care facea din duminica o sarbatoare publica in intreg imperiul roman. Ziua Soarelui era venerata de catre supusii lui necrestini si era onorata de crestini; politica imparatului era sa uneasca interesele contradictorii ale crestinismului si necrestinismului. El a fost indemnat sa faca acest lucru de episcopii bisericii care, inspirati de ambitie si insetati de putere, au inteles ca daca ar fi venerata aceeasi zi, atat de crestini cat si de necrestini, aceasta va favoriza primirea de forma a crestinismului de catre necrestini si astfel puterea si influenta bisericii vor creste. Dar in timp ce multi crestini au fost convinsi treptat sa considere duminica ca avand un anumit grad de sfintenie, ei inca tineau adevaratul Sabat ca ziua sfanta. Din timp in timp, au fost tinute mari concilii (sinoduri) in care erau convocati demnitari ai bisericii din toata lumea. Aproape in fiecare conciliu Sabatul era coborât din ce in ce mai mult, in timp ce duminica era in aceeasi masura inaltata. Astfel sarbatoarea Soarelui Invincibil (Sol Invictus) a ajuns in cele din urma sa fie onorata ca o zi divina, in timp ce Sabatul biblic a fost declarat o relicva a iudaismului, iar pazitorii lui au fost declarati eretici. Protestantii sustin ca invierea lui Cristos in ziua duminicii a facut din dumineca Sabatul crestin. Dar, dovada nu se gaseste in Biblie.

Cristos si apostolii sai n-au dat o asemenea onoare acestei zile.

…………………………………………….

…Si ce daca (?!) Oamenii ajung sa se certe si sa fie preocupati de probleme care sunt , de fapt, minore, (cum ar fi aceasta chestiune cu ziua libera din saptamana) si dau mult mai mica importanta chestiunilor cu adevarat serioase, lucrului spiritual si transformarii interioare, moralei si eticii… Sunt cu adevarat puerile discutiile pe marginea unor astfel de probleme, cand trupul este bolnav, sufletul de asemenea iar secole de cinstire a unei zile sau alta nu au oprit posibilitatea ca atatia oameni sa se poarte mizerabil in numele lui Dumnezeu, sau ca societatea “civilizata” sa se afle acum in maxima decadere spirituala.

Ce credeti, nu este de mii de ori preferabil
ca un om sa fie puternic, corect, pur si spiritual in orice zi a saptamanii, cu atat mai mult sambata sau duminica, sarbatorind o zi libera in una din cele doua variante (sau chiar in amandoua)….?

Societatea Academica AdAnima pentru Transformare si Cunoastere de Sine

........................................................................................................................................................................ VA SUGERĂM SĂ VĂ INSCRIETI IN LISTA DE NEWSLETTER pentru a putea avea o legatura directa in cazul unor comunicari importante sau articole speciale semnificative. Pentru aceasta este suficient sa trimiteti un mail cu mentiunea „Pentru newsletter” la adresa : isihasm777@gmail.com. ................................................................................................................................................................

Comments are closed.