Adică ce rost are periplul unei fiinţe: naşterea, şcoala, căsătoria, angajarea şi munca, bătrâneţea şi decrepitudinea…unde duc acestea?
Desigur, putem spune că duc la la evoluţie, la transformare, la înţelepciune, la iubire, cunoaşterea şi ajutorarea celorlalţi, la descoperiri şi revelaţii… totuşi, care ar fi scopul final al acestor procese?
Din perspectiva căilor spirituale non-dualiste (care considerăm că este cea mai avansată perspectivă), scopul vieţii este următorul:
“Creatura să îl cunoască pe Creator”.
Altfel spus, scopul vieţii este obţinerea stării de desăvârşire, de perfecţiune, sau de comuniune cu Dumnezeu.
Aceasta are loc prin transformarea gradată a însuşirilor fiinţei sau
prin raportarea directă la starea perfectă ultimă… sau la starea primordială, naturală, care există în fiecare fiinţă, dar neconştientizată (pentru o bună parte din oameni).
Acest ultim nivel mai este cunoscut sub numele de Sinele Suprem, scânteia divină din om, adevărata natură a sufletului uman (care este diferită de aparenţa egoului sau a personalităţii efemere, exterioare).
Fiinţa umană care cunoaşte acest nivel nu mai are nevoie de nimic altceva, deoarece orice fel de satisfacţie sau împlinire la care aspiră un om este conţinută în el şi încă cu mult mai mult decât atât.