Cu mult timp în urmă, într-un sătuc, se găsea un loc cunoscut drept “Casa celor 1000 de oglinzi”.
Un căţeluş mititel, vesel din fire, aflând de acest loc, s-a hotărât să-l viziteze.
Când a ajuns, sărea fericit pe scări şi a intrat în casă. S-a uitat pe hol cu urechiuşele ridicate şi dând din coadă. Spre marea sa surpriză, s-a trezit privind la alţi 1000 de căţeluşi fericiţi, care dădeau din coadă ca şi el. A zâmbit, şi a primit înapoi 1000 de zâmbete, la fel de calde şi prietenoase.
Când a plecat, s-a gândit: “Este un loc minunat. Mă voi întoarce să-l mai vizitez!”
In acelaşi sat, alt câine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotărât şi el să viziteze casa. A urcat cu greu scările, cu coada între picioare, şi capul lăsat. Când a văzut 1000 de câini neprietenoşi uitându-se la el, s-a speriat, s-a zbârlit şi a mârâit. Când ceilalţi 1000 de câini au început şi ei să mârâie, a fugit speriat.
O dată ieşit afară, s-a gândit: “E un loc îngrozitor, nu mă mai întorc acolo niciodată”.
Morala: în viaţă toate chipurile sunt oglinzi. Tu ce fel de reflexie vezi pe chipurile celor pe care-i întâlneşti?
(folclor japonez)