Crestinism

Crestinism

Blidul de lemn

Un batranel impovarat de ani s-a dus sa locuiasca impreuna cu fiul si cu nora lui, care aveau un baietel de 4 ani. Mainile batranului tremurau tot timpul, ochii ii erau incetosati, iar pasii impleticiti. Intreaga familie manca impreuna la masa, insa mainile nesigure ale batranului si vederea lui tot mai slabita il puneau mereu in incurcatura – boabele de mazare i se rostogoleau din lingura pe covor, cand intindea mana dupa cana cu lapte, jumatate din lapte se varsa pe fata de masa.

Crestinism

Pestera Sfantului Ioan de la Prislop

Sfantul Ioan de la Prislop isi leaga numele de mareata Manastire Prislop, mult iubita de Parintele Arsenie Boca. Sfantul Ioan de la Prislop s-a retras din manastire, la 500 de metri distanta, pe raul Slivat, unde si-a construit o chilie din piatra, cunoscuta si azi sub numele de “Casa Sfantului”. Se presupune ca a trait aici in secolul al XV-lea sau in prima jumatate a secolului al XVI-lea.

Crestinism

Minunea din Vasta (Grecia)

Biserica Sfânta Teodora din Peloponez, localizată în aşezarea Vasta (Grecia), este una dintre cele mai minunate bisericuţe din lume, fiind unică prin istoricul său şi a fenomenelelor consemnate. Din zidurile bisericii au răsărit copaci, care s-au dezvoltat şi au “îmbrăţişat” bisericuţa, însă fără a o deteriora. În mod inexplicabil, rădăcinile celor 17 copaci imenşi nu se văd pe nici o parte a bisericii.

Crestinism

Sfantul Ioan Botezatorul – traditii si obiceiuri

Se stie ca ziua Sfantului Ioan Botezatorul reprezinta incheierea oficiala a sarbatorilor de iarna care incep pe data de 6 decembrie cand se sarbatoreste Sfantul Nicolae. Sarbatoarea Sfantului Ion mai este cunoscuta si sub numele de ,,Sant – Ion’’, ,,Inaintemergatorul Domnului’’, sau ,, Soborul Sfantului Prorooc Ioan Botezatorul”. In aceasta zi, pe data de 7 ianuarie, crestinii ortodocsi din intreaga lume sarbatoresc in fiecare an Soborul Sfantului Ioan Botezatorul.

Crestinism

SFÂNTUL IERARH LUCA AL CRIMEEI-VIATA SI PATIMILE SALE -un film exceptional despre un mare sfant rus al secolului XX-

Sfantul Luca al Crimeei (1877- 1961) este un sfant al veacului nostru, fiind mai intai medic al trupului (chirurg), iar mai apoi medic si al sufletelor (arhiepiscop). Intreaga lui viata se poate rezuma in cateva din cuvintele sale: “Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul.” Numit adesea drept doctor “fara-de-arginti”, Sfantul Luca al Crimeei a fost un ierarh marturisitor ce a patimit mult pentru dragostea si credinta lui in Hristos in temnitelecomuniste.

Scroll to Top