A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să Îl întâlnească pe Dumnezeu, aşa ca s-a gândit el într-o zi, să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, deci, înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea, din când în când.
Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui, a zărit un parc mare şi umbros şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul, înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.
Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi, când să bea, a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o ptivire extrem de flămândă, de parcă vroia să-l mănânce cu totul. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.
Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă, doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată, copilului.
Toată după-amiaza au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să-şi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul se simţi obosit şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria, în zia următoare. Deabia a facut câţiva paşi, că s-a intors înapoi pentru a-l îmbraţişa pe colegul său de bancă. Bătrânul, surprins de gestul copilului, i-a oferit cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul, în acea zi.
Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, îl întrebă: “Ce ai făcut tu azi, de eşti atât de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”.
Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi, înainte ca mama lui să apuce să-i răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”
Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, l-a întrebat: “Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat dulciuri în parc, cu Dumnezeu!”. Şi, înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!