1. Se abordează o postură de meditaţie, fie ea chiar şi pe scaun, cu palmele orientate cu faţa în jos, pe genunchi.
2. Se realizează o interiorizare cât mai bună, îndepărtându-ne atenţia de la informaţiile care ne vin de la organele de simţ şi de la percepţiile subtile;
• atenţia trebuie să fie focalizată la zona din mijlocul pieptului, în interiorul corpului fizic;
• ne raportăm la existenţa cât se poate de concretă a lui Iisus Cristos Viu în noi, intuindu-L ca o prezenţă personală şi energetică specială, miraculoasă, aflată la nivelul spaţiului subtil al Inimii.
• (imaginile cu Iisus Cristos crucificat nu sunt la fel de eficiente);
• este bine ca aceasta să rămână ca o atitudine fundal pe tot parcursul practicii.
3. Rostim „Doamne Iisuse Cristoase…” , inspirăm odată cu rostirea mentală, ne raportăm în mod conştient mai intens la Spaţiul Inimii şi chiar putem realiza o raportare mai intensă la prezenţa vie a lui Iisus în Inima noastră; sesizăm calitatea specială a aerului inspirat, pe care o asociem cu natura subtilă lui Iisus Cristos;
4. Realizăm o retenţie pe plin a respiraţiei (ne reţinem respiraţia cu plămânii plini cu aer), de o durată firească, deci fără a forţa.
5. Expirăm, rostind, totodată „miluieşte-mă”.
6. Conştientizăm o revărsare energetică foarte pură, luminoasă şi foarte înaltă, care ne inundă întreaga fiinţă cu o stare specială, corespunzătoare prezenţei energiei planului christic în fiinţa noastră, şi care se acumulează preponderent la nivelul Inimii Spirituale.
7. Respiraţia devine tot mai lentă şi, în cele din urmă, devine foarte subtilă, aproape imperceptibilă.
Putem părăsi ritmul respiraţiei (atunci când simţim nevoia), realizând rugăciunea mai repede decât acesta şi conştientizând cei doi timpi principali fără un efort deosebit.
Putem, apoi, renunţa chiar şi la rostirea mai lungă, abordând doar rostirea mentală a numelui lui Iisus.
În fazele avansate de practică nu mai este necesar să rostim rugăciunea mental, ea „curgând în inimă” ca şi când ar fi în continuare rostită la un nivel foarte subtil.
ETAPA FUNDAMENTALĂ – vestita „ORA ET LABORA”
Putem continua procesul şi în starea de veghe, în viaţa de zi cu zi, în toate activităţile în care nu avem nevoie de o concentrare deosebită sau nu este necesară întreţinerea unui proces mental pentru rezolvarea unei probleme.
Desigur că nu este cazul să realizăm aceasta în timpul unor activităţi ce necesită o atenţie specială şi care sunt caracterizate, eventual, şi de un anumit grad de periculozitate.